Planifici termoizolarea locuinței,dar nu-ți poți asuma efectuarea lucrărilor de unul singur?

Planifici termoizolarea locuinței,dar nu-ți poți asuma efectuarea lucrărilor de unul singur?

Planifici termoizolarea locuinței,dar nu-ți poți asuma efectuarea lucrărilor de unul singur?

Indiferent de naţionalitate sau religie, majoritatea dintre noi avem o dorinţă persistentă de a ne simţi cât mai confortabil în locul unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului, acasă.

Înainte de orice amenajări sau decoruri care să ne încânte simţurile, pentru a fi într-adevăr confortabilă, orice casă trebuie să fie călduroasă iarna, răcoroasă în timpul verilor caniculare și ca un scut împotriva zgomoturilor produse de la exterior în orice parte a zilei și din motive diverse.

Secretul unui astfel de imobil constă în utilizarea tehnologiilor şi materialelor moderne nu doar în momentul construcției acestuia,dar și în procesul de termoizolare.

Ceea ce nu încetăm să o spunem clienților noștri atunci când suntem solicitați pentru oferirea consultației și efectuarea măsurărilor este că atunci când inițiem o lucrare ce presupune izolarea termică,  primul pas este alegerea corectă a materialelor.

Fără această asociere dintre materialul și suportul pe care va fi montat, avantajele nu vor deveni realitate. În schimb, urmările unei astfel de greșeli vor fi dificil de remediat, desigur, cu asumarea unor costuri suplimentare pentru înlăturarea prejudiciilor.

Întrucât metodele de izolare sunt destul de variate, există diferite produse și posibilități prin care putem obtine un rezultat pe cinste.
Protecția împotriva infiltrațiilor de apă sau vânt, creșterea duratei de viață a elementelor de rezistență, izolare termică și fonică, îmbunătățirea confortului locuinței. Acestea sunt doar câteva din avantajele oferite de o izolare eficientă.

Dacă lucrarea este executată corect din toate punctele de vedere, atunci setul de avantaje va fi în măsură să protejeze clădirea și locatarii, iar investiția va fi recuperată prin:

  • Scăderea sumelor de plată pentru energia electrică consumată cu climatizarea pe timp de vară;
  • Diminuarea costurilor legate de gazele consumate pentru producerea de căldură în timpul iernii;
  • Eliminarea reparațiilor necesare la interior în cazul apariției condensului sau igrasiei pe pereții neprotejati cu un sistem eficient de izolație;
  • Imposibilitatea apariției de boli asociate cu sporii de mucegai, care se dezvoltă pe pereții neizolați;
  • Avantajarea construcției în cazul unei tranzacții imbiliare.

La momentul actual,folosirea sistemelor moderne de izolare conduce inevitabil la extinderea duratei de utilizare confortabilă a oricărui spațiu locativ.Și pecum moda are propriile tendințe după care se ghidează,domeniul construcțiilor,în aceeași măsură,dispune de trend-uri care facilitează și diversifică cererea consumatorilor pe piață.


În materie de izolare printre preferințe și solicitări,un loc de frunte îl ocupă polistirenul expandat și polistirenul extrudat.Acest material este disponibil în două variante, deoarece fiecare dintre acestea are caracteristici proprii, special concepute spre a fi exploatate în funcție de rezultatul care se urmărește.
În plus, ambele versiuni de polistiren sunt produse în grosimi diferite, pentru a facilita punerea în operă în funcție de necesarul de termoizolare.

Polistirenul expandat . Lucrarile de izolație exterioară cu polistiren expandat sunt comune și se practică pentru majoritatea clădirilor. Acest material este preferat datorita ușurinței cu care este pus în operă. Nu exista nici un fel de atenționări în legătură cu protecția muncii în timpul lucrului.
Densitatea materialului il face ușor friabil, prin urmare se propune lucrarea cu atenție, în special, când sunt folosite plăci cu grosime sub 6 cm.
Este un material permeabil la apă, de aceea nu permite formarea condensului.
Cel mai apreciat lucru este că are o conductivitate termica redusă și nu permite pierderea căldurii din interior iarna, sau transmiterea acesteia în interior pe timp de vară.
Pe lîngă faptul că sistemul de izolare termică cu polistiren se folosește, în special, pentru fațade există și lucrări care se execută la interior.
Rezistă foarte bine la cicluri repetate de îngheț/dezgheț, dar și la un anumit nivel de compresiune sau șocuri mecanice. Dacă este aleasă o versiune tratată corespunzător, este imun la foc;

Notă: Nu este indicat să fie utilizat în subsoluri sau fundație.

Polistirenul extrudat. În aparență, este un material asemănător, însă se diferențiază esențial prin structura sa densă-omogenă.
Rezistența mecanică a polistirentului extrudat este incomparabil mai mare față de cel expandat. Prin urmare, acest material este adecvat pentru lucrări de izolație în părțile inferioare ale clădirilor.
Temelia caselor este locul în care polistirenul extrudat va contribui esențial la izolarea termică și hidroizolarea fundației.
Faptul că porii acestui material sunt închiși, nu va lăsa loc la nici un transfer de umezeală.
Acest material este capabil să suporte compresiuni suficient de mari, încât să fie folosit drept izolație sub pardoselile circulabile care se află în contact direct cu fundația.

Notă:În nici un caz nu se va monta pe pereții încăperilor, nici la exterior, nici la interior, deoarece eliminarea condensului nu se poate realiza și igrasia va aparea în scurtă vreme.


Pentru a avea certitudinea că lucrarea este executată cu materialul adecvat, consultanța în această privință este esențială. Puteți solicita acest serviciu de la unul din experții noștri în termoizolare ce vă garantează experiență în domeniu de peste 10 ani pentru ca lucrarea să fie finalizată rapid și cu toate beneficiile ulterioare intacte.

Care este costul pentru izolare cu polistiren?

Cu siguranță această întrebare vă frământă cel mai mult atunci când doriți să combinați utilul cu plăcutul.
Prețul pentru această lucrare este relativ ușor de estimat mai ales atunci cînd colaborați cu o firma specializată în lucrări de izolare termică și fațade,precum est ecompania FAȚADE 3D.
Prețul materialelor este, în general, cunoscut, la fel și cel al manoperei.

Parametrii care influențeaza direct costul pentru izolarea cu polistiren sunt:
-Suprafața totală peste care se vor monta plăcile din polistiren;
-Particularități deosebite ale suportului și lucrul la înălțime, ce implică folosirea de șchele;
-Tipul de polistiren care se utilizează, inclusiv grosimile necesare;
-Unde se execută lucrarea, la exterior (include sau nu fundația) sau la interior;
-Alte materiale adiționale,cum ar fi adezivul,instrumentele etc..

La solicitarea dumneavoastă,dupa prezența la fața locului a unui expert profesionist care să vă ghideze spre luarea celor mai corecte decizii și în funcție de aceste criterii, primiți o estimare foarte apropiata a costurilor pentru lucrarea ce urmează să fie efectuală.

Notă:Noi suntem de părere că:”Nicăieri nu e mai bine ca acasă!”,de aceea, procesul de termoizolare își merită pe deplin investiția.

ARTICOLE POPULARE